Zelenski: Negocierile de pace cu Rusia pot începe doar după încetarea focului
Orice negocieri de pace cu Rusia pot începe doar după stabilirea unui acord de încetare a focului între Kiev şi forţele Moscovei, a declarat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, relatează BBC.
De asemenea, liderul ucrainean a afirmat că aproximativ 1.300 de militari ucraineni au fost ucişi de când a început invazia Rusiei în Ucraina şi a calificat răpirea primarului din Melitopol de către forţele ruse ”o crimă împotriva democraţiei”.
„Diplomaţii noştri lucrează în acest sens şi au discutat despre unele puncte ale unei posibile agende între noi şi Federaţia Rusă. Vreau ca acest lucru să se materializeze şi, în ceea ce priveşte procesul de încheiere a războiului, procesul de pace 100% trebuie să înceapă cu încetarea focului”, a afirmat Zelenski.
Liderul ucrainean a spus că este deschis să poarte discuţii cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi a adăugat că a discutat cu premierul israelian, Naftali Bennett, despre posibilitatea ca negocierile să aibă loc la Ierusalim.
Referindu-se la declaraţiile lui Putin conform cărora negociatorii ruşi şi ucraineni au făcut progrese pozitive, Zelensky spune că ”se bucură să vadă semnale din partea Federaţiei Ruse. În ultimii 12 ani, nu am auzit niciodată cuvinte despre posibilitatea unui dialog”, a specificat el.
El a declarat că aproximativ 1.300 de militari ucraineni au fost ucişi în primele 17 zile ale invaziei ruse. De asemenea, aproximativ 500-600 de soldaţi ruşi s-au predat vineri forţelor ucrainene, potrivit preşedintelui Zelenski.
Zelenski a avertizat trupele ruse că ”nu este posibil să ocupe capetele şi minţile” oamenilor şi că ocuparea oraşelor va fi doar ”temporară, nu pentru totdeauna. Sunt încrezător în acest sens”.
„Rusiei ar trebui să-i fie ruşine că a răpit primarul Melitopolului, Ivan Federov, a mai menţionat el.
”Arestarea primarului din Melitopol este o crimă împotriva democraţiei”, a adăugat el.
”Au ucis un primar şi acum îl prind pe altul. Înseamnă că toţi primarii, indiferent în ce oraşe intră forţele ruse, dacă nu îşi confirmă colaborarea, sunt ucişi. Este pur şi simplu terorism”, a subliniat el.
„O fiinţă umană capturată. Nu le este ruşine de acel videoclip. Îl iau şi îl duc într-o pivniţă, îl torturează şi apoi îl ucid”, a afirmat preşedintele Ucrainei.
Liderii Franţei şi Germaniei ar trebui ”să ia legătura cu Putin ca să-l elibereze pe primar”, a argumentat el.