Zi decisivă pentru coaliție: Astăzi, se stabilesc candidaţii comuni la sectoarele Capitalei
Astăzi, este o zi decisivă în coaliție, care se întâlnește pentru a definitiva candidaturile susţinute de ambele partide, la sectoarele Capitalei.
De asemenea, tot astăzi, în coaliție se va lua o decizie dacă se va merge cu candidaţi comuni, precum și cine se va afla pe lista comună la alegerile locale, în mai multe oraşe municipiu din ţară, cum ar fi Timişoara, Braşov şi Bacău.
În același timp, este aşteptată o decizie şi în privinţa candidatului care va deschide lista la alegerile europarlamentare, după retragerea Ramonei Chiriac.
Potrivit ultimelor informații, PNL ar urma să pună candidaţi la sectorul 1, în persoana lui George Tuţă şi sectorul 6, actualul primar Ciprian Ciucu, în timp ce PSD va desemna candidaţii la sectoarele 2 şi 5, iar sectoarele 3 şi 4 vor rămâne cu candidaţii primari în funcţie, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă.
În teritoriu, lucrurile stau cu totul altfel, deoarece sunt filiale ale PNL care nu doresc să colaboreze la alegerile locale din luna iunie. Un astfel de exemplu este la Timiș, unde Delegaţia din Timiş a votat în unanimitate împotriva alianţei electorale cu PSD la Consiliul Naţional Extraordinar al PNL de duminică seara.
Lista stabilită de coaliție pentru europarlamentare
În cadrul întâlnirii de luni va fi abordată și desemnarea candidaților pentru europarlamentare, după ce candidatul de pe locul 1, Ramona Chiriac s-a retras. Europarlamentarul Mihai Tudose afirma recent că este foarte posibil să se renunțe la ideea ca lista să fie deschisă de un candidat independent. Nu a respins, însă, nici informațiile potrivit cărora el ar deschide lista – ”Eu aşa cred”.
La liberali, primul pe listă este europarlamentarul Rareş Bogdan. În cadrul şedinţelor interne de săptămâna trecută, liberalii au luat în calcul și posibilitatea de a trage la sorţi cine va deschide lista comună PSD-PNL la europarlamentare.