Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a deschis marţi seară evenimentul aniversar organizat la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă…
Cristian Măcelaru este propunerea ministrului Bogdan Gheorghiu pentru poziţia de director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu”. „Ministrul Culturii Bogdan…
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut marți , 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale, scrie Deschide.md.…
După săptămâni de tensiuni politice, unul dintre finalurile conturate ca deznodământ al crizei guvernamentale a fost scenariul alegerilor anticipate, variantă…
Marian Godină a comentat prăbușirea serviciilor Facebook și Instagram de luni, într-un „decalog”. Polițistul tratează cu umor dependența unor oameni de rețelele sociale. Zece…
Maratonul București va avea loc în perioada 30-31 octombrie. Potrivit organizatorilor, vor putea participa doar alergătorii vaccinaţi împotriva covid-19 sau…
Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în Statele Unite în cadrul dezbaterii privind viitorul relațiilor dintre…