Zici că ești informat? Studiile zic ALTCEVA

Publicat: 22 iul. 2020, 14:03, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Zici că ești informat? Studiile zic ALTCEVA

O serie de studii arată că majoritatea oamenilor distribuie și comentează la articolele de pe internet după ce citesc doar titlul. Și anume în proporție 59%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Columbia și Institutul Național Francez.

Majoritatea oamenilor nu citesc știrile. În schimb, citesc titlurile și pe baza lor stabilesc dacă merită să le distribuie. „Oamenii sunt mai predispuși să distribuie un articol decât să-l citească”, spune unul dintre autorii studiului. „O atitudine tipică consumului modern de informații. Oamenii își formează o opinie pe baza unui rezumat sau a unui rezumat al rezumatului, fără a face efortul de a aprofunda”.

Potrivit analiștilor, cu toții ne facem vinovați de a fi distribuit un articol pe care nu l-am citit – sau cel puțin nu în totalitate – dar puțini dintre noi au încercat să cuantifice sau să ia în considerare ramificațiile acestei practici nesănătoase. Când nu se dă atenție conținutului deja e o problem și acest lucru este evident în ultimii ani. De fapt e un fenomen.

Un articol înșelător

Exemplul deja mediatizat al acestui fenomen tulburător este cel al unui site de satiră, Science Post, când a publicat un articol înșelător. Conținutul articolului era practic un nonsens, un text în latină, practic același lucru, dar titlul era unul popular, care atrăgea atenția imediat. „Studiu: 70% dintre utilizatorii Facebook au citit doar titlul știrilor științifice înainte de a comenta”. Aproape 46.000 de persoane l-au distribuit, unii dintre ei destul de mult. Concluzia?

Obișnuim să judecăm știrile și informațiile pe baza titlului sau a sursei și chiar a credibilității persoanei care a distribuit articolul, dar singura modalitate prin care putem afla și înțelege cu adevărat ce se întâmplă este să citim articolul!

De altfel, nu trebuie neapărat să citim fiecare articol pe care îl vedem. Dar dacă avem de gând să distribuim articolul și să-i creștem influența, să-i facem și pe alții să afle de el, ar fi bine să îl verificăm mai întâi, să îl coroborăm și cu alte surse și abia apoi să îl distribuim.