Zici că sunt săraci, dar își plătesc datoriile înainte de scadență

Publicat: 13 iun. 2024, 13:17, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Zici că sunt săraci, dar își plătesc datoriile înainte de scadență

Grecia, țară mult căinată a Uniunii Europene, devenită ,,lanterna roșie comunitară”, după crizele economice prin care a trecut în ultimii ani, pare să se redreseze economic și financiar.

Guvernul elen a anunțat, surpriză, decizia de rambursare, anticipat, a unei importante sume, primită prin pachetele europene de asistență financiară.

Oficialii de la Atena au informat creditorii că va rambursa anticipat suma de opt miliarde de euro, provenită din pachetele de asistenţă financiară acordate de Uniunea Europeană, pe fondul redresării economiei ţării, prăbușită după criza datoriilor din 2008.

„Vom achita mai devreme împrumuturi care se ridică la opt miliarde de euro şi au scadenţa în 2026, 2027 şi respectiv 2028. Sumă rambursată este mai mare decât am planificat iniţial”, a declarat pentru Reuters un oficial elen.

După mulţi ani în care a fost exclusă de pe pieţele financiare internaţionale, Grecia şi-a redobândit ratingul din categoria investment grade în 2023, ceea ce a ajutat-o să atragă investitori străini în cadrul emisiunilor sale de obligaţiuni, comentează Reuters.

În timpul crizei datoriilor, FMI şi statele membre din zona euro au împrumutat Greciei aproximativ 280 miliarde de euro, cu condiţia ca Atena să impună măsuri dure de austeritate.

În 2022, grecii achitau rata către FMI cu doi ani înainte de termen şi în 2023 plăteau alte cinci miliarde de euro din împrumuturile acordate de ţările zonei euro.

Autoritățile elene contează pe o redresare în continuare a economiei, prin creșterea masivă a afluxului de turiști.