„Ziua Armistițiului”, sărbătorită la „Careul Francez” de la Cimitirul Eternitatea din Galați
Cu prilejul „Zilei Armistițiului”, sărbătorită în Franța pe data de 13 noiembrie, semnarea armistițiului din 1918 de la Compiens, care a marcat sfârșitul Primului Război Mondial, a fost sărbătorită și la „Careul Militar Francez” de la Cimitirul Eternitatea din Galați, unde se află mormintele a 62 de militari francezi.
„Careul Militar Francez”, care se află lângă monumentele eroilor din Cimitirul Eternitatea, a fost amenajat în 1920 și grupează mormintele a 62 de militari francezi, 53 de cruci latine și 9 stele musulmane, la mormintele unor militari de origine algeriană.
În timpul Primului Război Mondial, la Galați a funcționat o Misiune Militară Franceză care, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, a îngrijit peste 50.000 de răniți și bolnavi.
Potrivit generalului locotenent Corneliu Postu, directorul Statului Major al Apărării, care a fost prezent la ceremonialul de la Galați, alături de reprezentanți ai Ambasadei Franței la București, intrarea în război a Armatei Române în 1916, a ușurat situația Antantei pe fronturile din Franța și Italia, dar evoluția războiului a avut consecințe dramatice, punând în pericol existența statului român.
„În toamna anului 1916, România a făcut apel la sprijinul Franței pentru reorganizarea Armatei. Misiunea Militară Franceză a asigurat consilierea și instruirea unităților militare române, militarii francezi contribuind fundamental la reorganizarea Armatei Române și reușind să insufle militarilor români convingerea că victoria va fi de partea lor”, a precizat generalul locotenent Corneliu Postu.
În 1922, Franța a acordat Orașului Galați distincția „La Croix de Guerre” pentru curajul demonstrat de populația orașului Galați în „Bătălia de la Galați” din ianuarie 1918, în care 2.000 de militari români, dar și gălățeni de la Compania de Pompieri și locuitori ai orașului, au apărat orașul care era atacat de 12.000 de soldați bolșevici din Armata a 6-a Rusă, care au bombardat Galațiul și intenționau să îl ocupe, să jefuiască și să îi dea foc, pentru ca apoi să se retragă peste granița de la Prut.
„Ziua Armistițiului”, o zi importantă din istoria Galațiului
Sărbătorirea „Zilei Armistițiului” este organizată în fiecare an de Fundația „Ikon” din Galați, condusă de profesoara Mărioara Popa, în colaborare cu Ambasada Franței la București.
În acest an, era anunțată prezența la Galați a noului ambasador al Franţei în România, Nicolas Warnery, dar în contextul evoluțiilor recente de pe plan internațional, a fost prezent la Galați numai colonelul Herbert Berthlemi, din cadrul misiunii de apărare a Ambasadei Franței și un grup de militari francezi din eșalonul dislocat la Baza de la Cincu.
La ceremonialul militar au participat militari de la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Apostol Andrei” și Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați, muzica militară a Garnizoanei Focșani, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă, membri ai Asociației naționale pentru cultul eroilor „Regina Maria”, reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice din Galați și elevi de la licee din Galați și Tulcea.
Un omagiu adus celor 62 de militari francezi căzuți la Galați
Generalul locotenent Corneliu Postu, directorul Statului Major al Apărării, a amintit de susținerea militară acordată României de către Franța în timpul Primului Război Mondial, un număr de peste 600 de militari francezi pierzându-și viețile în acele lupte.
„Armistițiul de la Compiegne, din 11 noiembrie 1918, a marcat simbolic sfârșitul Marelui Război. Pentru România, acest moment a însemnat definirea ca stat național, consacrată la 1 decembrie 1918 prin Marea Unire.
După 105 ani ne regăsim în Careul Militar Francez pentru a aduce un omagiu celor 62 de militari francezi căzuți la datorie la Galați, din cei peste 600 de eroi francezi din luptele din Primul Război Mondial de pe teritoriul nostru național.
Comemorăm sacrificiul celor ce au semnat cu sânge filele istoriei universale, precum și istoriilor naționale ale României și Franței.
Ne arătăm respectul și pentru cei 101 ani trecuți de când gălățenii și-au împodobit urbea în culorile franceze, în cinstea distincției <<La Croix de la Guerre>>, oferită Orașului Galați de șeful Misiunii Militare Franceze la București, generalul Henry Berthelot”, a spus directorul Statului Major al Apărării.
Solidaritatea continuă. Franța este națiune-cadru a Grupului de luptă al NATO dislocat în România după declanșarea războiului din Ucraina
Potrivit directorului Statului Major al Apărării, solidaritatea dintre Franța și România continuă și după o sută de ani de la Primul Război Mondial, acum eșalonul francez dislocat în România având un rol important în cadrul dispozitivului NATO aflat în țara noastră în contextul războiului din Ucraina.
„Frăția trainică pe care Franța a acordat-o României în Primul Război Mondial, continuă prin apartenența comună la NATO și Uniunea Europeană, respectiv prin parteneriatul strategic dintre cele două țări.
Subliniez contribuția valoroasă din prezent a militarilor francezi la creșterea capacității defensive aliate pe flancul estic. Ne amintim de reacția promptă a elementului precursor al forței NATO de reacție, de nivel batalion, asigurat de Franța și care a fost dislocat în România imediat după începerea agresiunii armatei Rusiei în Ucraina.
A fost un gest de solidaritate care se păstrează și astăzi, când în România, Grupul de luptă al NATO, menit să consolideze postura de descurajare și apărare pe termen mediu și lung are Franța ca națiune-cadru”, a mai spus generalul Corneliu Postu.
Reprezentantul Ambasadei Franței: „Istoria se repetă. Războiul revine la porțile noastre”
Colonelul Herbert Berthlemi, din cadrul misiunii de apărare de la Ambasada Franței la București, a mulțumit autorităților locale pentru respectul acordat memoriei militarilor francezi înmormântați la „Careul Francez” și a amintit de puternicele legături dintre România și Franța, dar și de eroismul demonstrat de populația Galațiului în luptele din Primul Război Mondial, pentru care Franța a acordat orașului „La Croix de Guerre”
„Ne-am adunat astăzi în jurul acestor 62 de morminte pentru a aduce un omagiu militarilor care au murit pentru Franța, pentru România, pentru Europa. Aici, prin vărsare de sânge, s-a construit frăția dintre țările noastre.
Această legătură, care s-a construit pe malul Dunării, a fost întărită prin recunoașterea eternă a Franței la 4 octombrie 1922, cu prilejul decorării Orașului Galați de către Franța cu <<La Croix de la Guerre>>, 1914 – 1918. Acest oraș a suportat ororile războiului prin bombardamente succesive și febră tifoidă. Acest oraș a cărui populație a demonstrat un eroism nesfârșit și o rezistență constantă, acest oraș în care peste 50.000 de răniți și bolnavi au fost tratați de Misiunea Militară Franceză.
Toate acestea ne sunt amintite de acordarea <<La Croix de la Guerre>> Orașului Galați de către Franța prin intermediul generalului Berthelot, fost șef al Misiunii Militare Franceze în România.
Istoria se repetă din nou, astăzi. Războiul revine la porțile noastre. De aceea, în urma deciziei președintelui Franței din 19 ianuarie 2022, aprobată de NATO, Franța este din nou prezentă militar în România”, a spus Colonelul Herbert Berthelemy.