Ziua Dunării, marcată în avans, simultan în două localități din România și Bulgaria: Gostinu (jud. Giurgiu) și Marten (Ruse)
Duminică, 26 iunie, inițiatorii programului ”Cu apele curate” organizează o acțiune comună cu colegii din Bulgaria, pentru a marca (în avans) Ziua Dunării.
Pe lângă marcarea Zilei Dunării, acțiunea organizată la Gostinu (jud. Giurgiu) și Marten (Ruse) se dorește a fi un eveniment menit să combine eforturile de a combate poluarea cu plastic a apelor fluviului.
Potrivit organizatorilor – „Cu apele curate” – ”acest următor pas ne va ajuta să creăm legături puternice în comunitatea internațională, pentru un obiectiv comun – ape curate și sănătoase, fără deșeuri plastice.”
Concret, ”pe 26 iunie sărbătorim în avans Ziua Dunării (29 iunie) alături de Asociația Prista, cu două acțiuni de ecologizare, una pe malul românesc, la Gostinu, și una pe malul bulgăresc, la Marten.
Participanții vor putea face plimbări cu caiacul pe apele Dunării organizate de prietenii de la Kayak Champions și vor fi invitați la un picnic #faraplastic alături de noua noastră comunitate.
Program:
10:00-12:00 – ecologizare și plimbări cu caiacele
12:00-13:00 – picnic #FărăPlastic” – anunță organizatorii evenimentului.