Ziua Vinului la Chișinău
Toamna, pe lângă faptul că mai dă de pământ cu temperaturile ridicate din vară, vine și cu culesul roadelor, de mai multe feluri fiind ele. Desigur, toamna se culeg și viile, toamna se face, spre deliciul unei mari părți din populație, și vinul.
Și, tot toamna, dedicate acestuia, au loc tot felul de serbări și festivaluri. Una dintre aceste sărbători de toamnă se numește Ziua Națională a Vinului – deși ține două zile, dar, na, nu ne-om lua din astfel de amănunte fără importanță și are loc în Republica Moldova.
Pe 1 și pe 2 octombrie, iubitorii de vinuri sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde peste 70 de producători de vinuri îi vor oferta cu deliciile lor. Ziua Vinului se află la cea de-a XXI ediție și anul ăsta se desfășoară sub următorul motto: „Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface.”
Sigur, aluzia citită printre rânduri face referire la războiul din vecini. Un lucru de interes este acela că, în cele două zile de Ziua Națională a Vinului, turiștii care nu ajung la Chișinău, pot să încerce vinurile dorite la toate vinăriile din țară care vor fi deschise și vor pune la dispoziția doritorilor tot ce au mai bun.
De asemenea, dacă există persoane interesate se vor face tururi pe la toate vinăriile. Desigur că evenimentul are și o tentă festivistă, căci producătorii de vinuri vor primi medalii și premii.