Zonă din România cu potențial turistic imens, în plin proces de electrificare!
O zonă montană din România cu un potențial turistic imens se află în plin proces de electrificare. Considerată o bijuterie a regiunii, având în vedere peisajele de poveste întâlnite la tot pasul, zona Vârful lui Roman din județul Vâlcea va beneficia, de anul viitor, de curent electric.
Zonă din România cu potențial turistic imens, în plin proces de electrificare. Lucrările au demarat în primăvara acestui an și se află în prezent la un stadiu de execuție de 30%, potrivit informațiilor oferite de antreprenor, Asocierea Electro-Alfa International (lider) – Adrem Invest – Adrem Engineering SRL – Prelchim SRL. Este, de departe, cea mai mare investiție în rețele electrice de distribuție din județul Vâlcea din ultimii 40 de ani și una dintre cele mai mari realizate de Distribuție Energie Oltenia (DEO) într-o singură zonă.
Licitația pentru obiectivul de investiții „Proiectare DDE, as built și execuție extindere rețea electrică de distribuție publică în orașul Horezu, zona Vârful lui Roman – Izvoarele Pleșei, județul Vâlcea“, a demarat în octombrie 2023, iar constructorul a fost stabilit până la finele lunii noiembrie 2023 (a fost ales din patru ofertanți). Tot în această perioadă au venit și banii pentru execuția lucrărilor.
Zonă din România cu potențial turistic imens, în plin proces de electrificare. Investiția de ridică la 10 milioane de euro
Electrificarea zonei Vârful lui Roman – Izvoarele Pleșei a fost estimată la 40.989.469,58 lei fără TVA, adică aproape 10 milioane de euro cu TVA. Proiectul are o valoare totală de 48.719.825 lei fără TVA, din care 46.839.984 lei reprezintă valoarea eligibilă fără TVA, finanțarea nerambursabilă fiind în sumă de 37.471.987 lei (fonduri europene). Restul finanțării este asigurat din Fondul de Modernizare, care ține de Ministerul Energiei. De altfel, contractul de finanțare a fost semnat la finele lunii noiembrie 2023 de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și Eugen Butoarcă, directorul executiv al Distribuție Energie Oltenia.
Introducerea rețelei electrice în zona Vârful lui Roman va impulsiona în mod evident turismul din județul Vâlcea. Vorbim de o investiție așteptată de mai bine de 20 de ani și care va fi finalizată în vara anului viitor. Un rol important în demararea investiției l-au avut și Obștea de moșneni Horezu și Primăria Horezu, care au pus la dispoziție documentațiile necesare. Mai rămâne acum ca autoritățile locale și județene să-și dea mâna și să modernizeze drumul de acces către Vârful lui Roman.
Elementele investiției de 10 milioane de euro de la Vârful lui Roman:
- modernizare și amplificare stație de transformare 110/20 kV la Horezu;
- 50 km de linii electrice în cablu 20 kV, două căi de alimentare la Vârful lui Roman;
- 30 km de rețele stradale 0.4 kV în stațiune;
- 11 posturi de transformare 20/0.4 kV;
- trecerea a 5 km LEA 20 kV existentă în LES 20 kV prin localitatea Romani, cu scoaterea acestora din proprietăți, pe domeniul public.
Mănăstirea Alina – Maria de la Vârful lui Roman, locul unde se odihnesc îngerii
Zona Vârful lui Roman oferă imagini de poveste, însă are și ceva aparte: mănăstirea Alina – Maria. Situată la cea mai mare altitutudine din zonă, 1.700 m, mănăstirea ascunde o poveste tristă. Lăcașul de cult a fost ridicat de omul de afaceri sibian Dumitru Creștin, în memoria fiicei sale Alina, decedată la vârsta de 25 de ani după o intervenție chirurgicală la stomac. Cum în zonă nu este curent electric, mănăstirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice.
Locul unde a fost amplasat lăcașul de cult a fost ales de episcopul vicar Emilian Lovişteanu, după o zi de umblat pe munte cu finul lui Dumitru Creştin şi cu Marcel Pogorodea, preşedintele Obştii de Moşneni Horezu. Din curtea mănăstirii se vede Parângul, iar peisajele sunt mirifice. Mănăstirea poartă hramul Adormirii Maicii Domnului şi este locul unde se spune că îngerii se odihnesc noaptea.
Citește și: Olguța a stabilit lista cu artiștii de la Târgul de Crăciun 2024. Surprize de 97.000 de euro!