08:13 • Internațional
Zona Verde din Bagdad, ținta unui atac cu rachete
Zona Verde din Bagdad, acolo unde se află mai multe ambasade străine, a fost joi ținta unui atac cu rachete.
Cel puțin două rachete au lovit joi Zona Verde din Bagdad, unde se află și Ambasada SUA în Irak.
Reuters scrie, citând surse irakiene din forțele de securitate, că nu s-au înregistrat victime.
Una dintre rachete a aterizat într-o parcare din interiorul Zonei Verzi, iar alta într-un loc viran din apropiere, a mai spus sursa citată.
Zona Verde din Bagdad găzduiește ambasadele străine și clădiri guvernamentale: În mod regulat, ea este ținta atacurilor cu rachetă ale unor grupări despre care Statele Unite și oficialii irakieni spun că sunt susținute de Iran.